Am fost primul prototip din noua serie de elicoptere autonome de salvare și poate de asta am ieșit așa, mai... ciudat, asta, ca să nu folosesc un alt cuvânt mai dur. Bănuiesc că nu numai cu elicopterele se întâmplă așa ceva, ci aproape cu orice, când se fabrică ceva aparte.

Eu am fost dotat cu de toate, în așa fel încât să iau ochii comisiei de omologare și să se semneze fără probleme contractul cu statul. Creierul meu era grozav, spunea Tom, tehnicianul care mi l-a montat și care insista să-l numească așa, deși ceilalți spuneau despre el că este o banală IA (inteligență artificială).

—E un creier în toată regula, tipule, îmi spunea el, pentru că în timp ce îl regla, lăsase microfonul deschis și mereu vorbea cu mine.

De la el am aflat cele mai multe lucruri, pentru că altfel de unde să știu eu atâtea despre viața de zi cu zi și despre politică, și despre manevrele care se făceau în spatele culiselor. Eram o simplă tabula rasa – o tablă nescrisă și, fără el, așa aș fi și rămas. Dar în timp ce făceam testele, mereu îmi mai explica câte ceva, mereu se minuna de ce specificații găsea la mine.